Planeta 👽 Obscură

A venit iar vremea schimbării

SOF 05 Nov 2024 12:30

Spuneam acum aproape două săptămâni că mi-am petrecut un weekend întreg testând tot felul de Static Site Generators (SSG) și lintere pentru markdown -> html. Și mai spuneam că am descoperit HTMLy care a fost de departe câștigătorul testelor inițiale.

Ei și dacă tot am fost încercat de o răceală în acest weekend, m-am pus pe treabă rezultatul fiind acum sub ochii mei și ai tăi.

Ce am făcut

  1. Instalat HTMLy pe local și luptat puțin cu el să îl înțeleg, procedură simplă.
  2. Am căutat o temă simplă inițială pe care să o adaptez preferințelor mele și să încep să înțeleg funcționalitățile. M-am oprit la independent publisher.
  3. Aveam deja în minte cum vroiam să arate varianta noua la Planeta Obscură, dacă tot îmi place universul Fallout și chestiile retro, cred că ce am obținut mă mulțumește cu vârf și îndesat. Pentru modificarea temei m-am inspirat de aici.
  4. M-am jucat puțin cu partea de categorii și etichete, scopul fiind să nu cad în tentația să fie cu de toate. Vreau să rămân pe ideea de minimalism funcțional și estetic plăcut.

Avantaje

  1. Aventura cu HTML generat manual pentru fiecare pagină/modificare a fost frumoasă, plăcută, mi-a trezit amintiri demult uitate. Totuși, nu s-a dovedit o soluție bună perfectă pe termen lung, rutina devenind plictisitoare.
  2. Am scăpat de serve, build și upload cu rsync.
  3. Mă pot concentra mai mult pe scris și am infinit mai puține operații de rutină.
  4. Pot scrie offline în fișiere simple .md sau online direct din interfața de administrare (asta doar în cazuri extreme).
  5. Urc fișierul pe server, șterg un cache mic (pot face asta și din interfață cu un singur click) și gata, asta a fost.
  6. Păstrez conținutul original în format markdown astfel că am compatibilitate și opțiuni multiple în timp (pentru că la cât de pretențios sunt..).
  7. Site-ul a rămas static, fără .js și alte tâmpenii. Ok, am un cookie temporar pentru câ în spate am un cache și .php dar acum să fim realiști, nu încurcă cu nimic și nici nu afectează partea de confidențialitate.
  8. Am feed RSS generat automat.

Dezavantaje

  1. Pentru moment nu văd nimic deranjant critic. Mai am de explorat unele lucruri, cu siguranță nu este perfect dar o să facem să fie bine, să nu fie rău.

Ce urmează

  1. Adăugat secțiunea PROIECTE ca pagină statică și/s-au regândită secțiunea.
  2. Nu multe, probabil o să caut să curăț mai mult din codul temei astfel încât rezultatul final să fie unul cât mai curat.
  3. Să scriu!
  4. Modificări și actualizări prin .css pentru că acum a fost făcut la repezeală.

END OF TRANSMISSION --> Arhivă -->