Planeta 👽 Obscură

Descoperind puterea de a spune NU

SOF 16 Mai 2024 13:11

Un model de comportament care mi-a dat de furcă de-a lungul existenței a fost (este încă), incapacitatea de a spune NU, de a refuza să ajut prieteni, tovarăși sau necunoscuți. Logic, am refuzat sau am spus nu pot în diferite momente dar întotdeauna după aveam un întreg proces de conștiință în care îmi reproșam acele refuzuri.

Acum câteva zile situația s-a schimbat, am reușit să spun Nu mai pot, trebuie să mă înțelegi. și asta a fost. Fără remușcări, fără sentimente de autoînvinovățire. Pur și simplu m-am gândit la mine, la situația de moment, la faptul că trebuie să îmi port singur de grijă. Sună oarecum a egoism?

Dacă vreau să pot ajuta pe viitor, nu trebuie să am în vedere ceva mai des și persoana mea, situația mea actuală și viitoare? Dacă pot, ajut. Dacă nu pot, încerc. Lucrurile acestea nu implică automat și un răspuns întotdeauna pozitiv.

Revenind, m-am simțit ciudat de bine spunând Nu pot să te ajut acum, cumva un sentiment de mulțumire la adresa propriei persoane, la faptul că sunt capabil și de o altă variantă. Ca să nu mai spun că era vorba de bani, bani care urmau să fie pierduți pe la păcănele de respectiva persoană. Da, îi primeam înapoi așa cum i-am primit de ani de zile de când îl cunosc, ani în care i-am alimentat pasiunea dependența de jocurile de noroc.

Ca o concluzie, din când în când, puțin egoism nu strică.

END OF TRANSMISSION --> Arhivă -->