Planeta 👽 Obscură

La revedere, Zola!

SOF 17 Sep 2024 21:14

După nouă luni a venit momentul să mă despart de Zola SSG. O umbră de regret există asta pentru că experiența în utilizare a fost una bună spre foarte bună. Simplu, extrem de rapid, flexibil și cu un sistem de șabloane intuitiv. Cea mai mare lipsă, în cazul meu, a fost legată de generarea fișierelor .html din sursele .md. La fiecare comandă zola serve, toată structura era regenerată automat, fără a ține cont de diferențele fișierelor anterioare. Asta a dus la upload-uri în care era necesar să se treacă prin toate fișierele cu file dif sync ceea ce avea ca rezultat un timp destul de mare la upload.

Am tot spus că mereu am fost (sunt) în căutarea soluției ideale, ceva care să mă mulțumească pe deplin. Nu știu acă odată cu schimbarea de ieri am găsit-o, deocamdată cred că e mai bine.

  • Folosesc un framework simplu
    • Un template .html editabil în funcție de necesități;
    • Un .css simplist dar cu majoritatea elementelor necesare definite;
    • Framework-ul folosit este mono/color;
  • Reorganizat structura site-ului
    • Am renunțat la etichete în favoarea unor simple pagini;
    • Adăugat o pagină (secțiune) Proiecte care să îmi permită eventuale experimente fără a modifica manual restul fișierelor .html;
  • Renunțat momentan la editarea în Markdown, scriu direct în HTML
    • În cazul în care pe viitor o să am nevoie de conținutul text efectiv, pot rula un script care să îmi extragă doar textele fără codul HTML;

Am spus La revedere, Zola! și nu Adio, Zola! pentru că nu exclud posibilitatea de a mă reîntoarce la el, oricum, nu în viitorul apropiat.

END OF TRANSMISSION --> Arhivă -->