Nehotărârea e soră cu prostia

SOF 02 Feb 2024 20:12

Există momente când prin nu știu ce mecanisme automate mă transform dintr-un homo sapiens într-un reprezentant de seamă a speciei homo erectus, cum a fost cazul astăzi.

Acum vreo săptămână, poate două, la o cafea în balconul vecinei de la 4, aduce ea în discuție faptul că o să facă la un moment dat o aroganță să-și cumpere o pereche de cercei, mici și ușori, că deocamdată există riscul să rămână fetița cu cercelul și urechea lu’ mami în mânuță.

Atent la subtilități, deja îmi răsărise mie ceva în căpșor, nu de alta dar se apropie ziua ei de naștere, nu se cade să nu primească un cadou-cadouaș. Îmi frec mânuțele satisfăcut și îmi spun în gând, ”Asta e, o să îi iau cadou o pereche de cercei mici și frumoși!”.

Săptămâna asta am avut două zile când laolaltă cu alte treburi de rezolvat prin zonele centrale, am mai intrat pe ici, pe colo, să văd ce găsesc, să fie interesant, fără opulență, ceva finuț. Nu am avut baftă să îmi sară ceva în ochi. Eu, baftă, tu te auzi?

Azi însă, mi-am dat un ultimatum, ori acum, ori deloc. Ceva trebuie să găsesc. Și am pornit la pas, luând toate amanetele la rând, nici nu sunt multe, vreo 15 pe o rază de 1km. Și mă uit, și analizez, ochesc câteva, mă mai plimb să mai analizez, poate găsesc ceva mai bun. Am cam umblat așa vreo două ore moment în care m-am oprit, și mi-am spus - ”îi iau pe ăia care îi văzusem mai la început, nu mai are rost să caut”.

Și mă duc spre amanetul unde știam eu (teoretic) că i-am văzut. Doar că nu era acela magazinul. Hmmm, să fie peste drum? Nu, nici acolo. Atunci e ăla de la intersecție. Pe naiba, acolo doar ce m-a recunoscut vânzătoarea că am revenit. Păi am revenit zic dar nu mai găsesc ce caut, nu mai știu amanetul. Și nu aveți o fotografie cu cerceii? Nu, că nu mi-a trecut prin creierul de homo erectus (și becul era stins).

Din punctul respectiv am refăcut traseul invers, am mai revizitat vreo 5 amanete fără succes, deja începusem să transpir de nervi, afară se pornise vântul și chiar o tentativă de burniță. Perfect, ce să zic, dacă sunt prost, sunt prost.

Dar minune, i-am găsit, erau în al doilea amanet vizitat de când îmi începusem turul de cumpărături. I-am luat și când am ieșit din amanet, ieșise și Soarele, îmi bătea în freză (și în ochi) de ziceai că urmează să se întâmple vreo minune, ceva grandios.

Treaba asta e o confirmare a unei probleme comportamentale personale. Îmi este de multe ori greu să mă decid asupra unui lucru când sunt la cumpărături. Dar am observat un fel de pattern, îmi formez cele 1-2 preferințe inițiale la început, apoi pur și simplu pierd timp, nervi, etc căutând ceva mai bun. De fiecare dată m-am întors spre preferințele inițiale. Și văd că tot nu mă învâț că dacă văd ceva care îmi place să mă decid atunci, iau sau nu.

Nu îmi dau seama cum să schimb lucrul ăsta, îl recunosc de mult ca un defect de funcționare și mereu cad în capcana lui. Ca un adevărat demn reprezentant al homo erectus, repetând aceași greșeală. Adică ce mai încoace, încolo, repetând aceași prostie.

PS - Acum rămâne problema să îi și placă vecinei.