Planeta 👽 Obscură

Există milă și milă

SOF 01 Feb 2024 17:20

Mai discut din când în când cu oameni, prieteni aflați la distanțe ce fac întâlnirile fizice, față în față, imposibile. Majoritatea îmi cunosc povestea vieții, cu lucrurile bune și inevitabil, mai ales cu cele rele. Pentru că acele întâmplări negative sunt de cele mai multe ori, acelea care rămând mai vii în memoria colectivă.

Uneori asist la discuții într-un cerc restrâns, la fel, fiecare cu poveștile lui, cu viața lui, și tot așa, parcă întâmplările negative sunt subiectul principal. Știe toată lumea cum încep - “stai să îți spun eu ce fază nasoală am pățit”.

Apoi inevitabil, vine momentul acela, momentul când, din neantul gândirii bine inteționate mi (li) se spune - ”îmi e milă de tine”.

Oricine poate face față unei situații de criză. Viața de zi cu zi, în schimb, ne dă gata. Anton Cehov

Nu știu ce cred alții, dar când mi se spune de către cineva că îi e milă de mine, nu face altceva decât să mă doboare și mai mult. Ca și cum ar confirma neputința mea de a schimba o situație vădit negativă, o stare de fapt. De la astfel de persoane ar conta mult mai mult să aud ceva de genul ”îmi pare rău, dacă pot să te ajut cu ceva să îți fie mai ușor, spune-mi”. De cele mai multe ori am răspuns cu ”mulțumesc, mă descurc eu cumva, în caz de ceva te anunț”.

Când îmi spui că ți-e milă de mine, e ca și cum ai pune (încă) o semnatură de confirmare a eșecului, mă faci să mă simt cu adevărat neajutorat și fără nicio sanșă de a merge mai departe spre ceva mai bun.

Mila când nu-i însoțită de iubire infinită, e mai ofensatoare decât disprețul. Garabet Ibrăileanu

Singura situație acceptabilă poate să fie doar de la persoana iubită, sau de la cineva care știi că te iubește. Acolo, respectiva persoană a făcut deja totul ca să mă ajute, a epuizat toate variantele și atunci, singurul sprijin, ultima confirmare a iubirii este mila. Mila venită dinspre sau mila arătată spre acea persoană este declarația supremă, sunt aici, suntem împreună, așează capul pe umărul meu, să ne strângem în brațe și poate, împreună, vom reuși.

END OF TRANSMISSION --> Arhivă -->