Planeta 👽 Obscură

Pe vremea mea, episodul 1, La frizer

SOF 12 Ian 2024 19:15

Pe vremea mea, ca bărbat, atunci când doreai să te tunzi, mergeai frumos la Frizerie (una din cele 2-3 din fiecare cartier) și în maxim 10-15 minute erai invitat să iei loc pe scaun. După alte 30 de minute (hai maxim 45 dacă aveai pretenții de un tuns cu frecție), erai gata, tuns, frezat, aranjat.

Acum, în anul de grație 2024, nu cred să existe o stradă cât de cât mai răsărită unde să nu găsești minim două “saloane” de tuns sau cum e la modă, bombasticele Barbershop. Notă: Frizerie rar o să găsești scris pe undeva, probabil le sună învechit.

Frizerie, firmă vecheFrizerie, firmă veche - Sursă foto: firme-vechi.blogspot.com

Ei bine, ai spune că în cazul în care oferta este suficientă, prea multe probleme să te poți tunde rapid nu există. Greșit!

Acum ai nevoie neapărat de programare, preferabil cu două-trei zile înainte (asta în cazul în care nu sunt ceva sărbători). În cazul că nu ai programare și întrebi “Aveți un loc liber?” ești privit ca ultimul țăruș aterizat de la coada vacii la oraș.

Eu nu vreau decât să mă tund, nu vreau sărmăluțe, nu vreau sprâncene, nu vreau praf de zână și masaj la ceafă. Vreau un tuns clasic, 15 minute bătute pe ceas durează. Da, mi-am cumpărat mașină de tuns, m-am și tuns singur de câteva ori doar că durează peste o oră în cazul în care nu sunt chiar interesat de o freză tip G.I. Joe.

Spre norocul meu, de vreo doi ani de când mi-am găsit frizerul preferat, problemele au dispărut dar amintirile când umblam disperat să prind un loc la tuns au rămas la fel de puternice.

Baftă la tuns!

END OF TRANSMISSION --> Arhivă -->